12 trucuri cum să scapi în mod natural de musculițele de oțet

Share

Pentru că adoră fructele și legumele, aceste insecte care seamănă cu niște țânțari mai mici își fac simțită prezența în bucătăriile noastre în special vara și toamna. Iată 12 modalități naturale prin care să scapi de musculițele de oțet.

Foto: Unsplash

Aceste musculițe au o mare  slăbiciune pentru bananele, cartofii, ceapa răscoapte sau orice produs perisabil lăsat pe tejghea sau în cămara. Deși fructele și legumele foarte coapte sunt locul lor preferat de reproducere, ele pot face asta și pe orice suprafață sau loc umed care este acoperit de ceva fermentat, cum ar fi: scurgeri, spații de depozitare a gunoiului, coșuri de gunoi și prosoape pentru curățenie. De asemenea, sunt atrase de oțet și orice conține alcool. 

Potrivit Universității Entomologice din Kentucky, musculițele adult au dimensiuni de ordinul centimetrilor, însă o femelă poate depune până la 500 de ouă în scurta ei viața – de aceea se pot înmulți rapid.

Există însă moduri naturale de a scăpa de aceste musculițe de oțet (sau de fructe):

1. Capcană cu oțet

Pe fundul unui recipient, toarnă o cantitate mică de oțet, acoperă cu o folie de aluminiu sau de celofan. Leagă folia în jurul vasului şi găurește-o pe alocuri cu o scobitoare sau cu o furculiță. Musculițele vor fi atrase de miros, vor intra în recipient, dar nu vor mai putea ieși.

2. Capcană cu vin roșu

Folosește aceeași capcană, iar în locul oțetului folosește vin roșu. Le vei găsi în interior, plutind. De asemenea, poți folosi cam orice băutură alcoolică (că doar nu degeaba se mai numesc și musculițele bețe – sau drosofile).

3. Capcană cu banană

Pune într-un recipient o bucată de banană coaptă sau alt fruct, cu sau fără oțet. Deasupra pune un con de hârtie sau o folie cu găurele. Musculițele vor fi atrase de aromele celor două delicatese.

4. Încearcă o plantă carnivoră

Aceste plante prind musculițele pe frunzele lor lipicioase și apoi le mănâncă. În acest fel, plantele sunt o soluție permanentă.

5. Capcană cu lapte, zahăr și piper

Se amestecă lapte cu zahăr și piper într-o cratiță care se pune pe foc. După ce s-a topit zahărul, se reduce flacăra și se mai lasă să fiarbă încă 10 minute. Pune soluția în recipiente pe care le împrăștii prin casă. Musculițele de fructe sau de oțet vor veni să deguste, dar nu vor mai putea scăpa din capcana densă și lipicioasă.

6. Capcană cu oțet de mere și detergent de vase

Într-un recipient pune 30 ml de oțet de mere, apoi adaugă câteva picături de detergent de vase. Amestecă bine soluția. Aroma oțetului va atrage musculițele, iar detergentul de vase nu le va mai permite să iasă din capcană. Pune și pe acest recipient cornetul din hârtie sau folia alimentară găurită.

7. Ai grijă la cârpele de bucătărie

Nu lasă cârpele, prosoapele sau bureții de bucătărie să zacă în bucătărie. Încearcă să le speli cât mai des deoarece sunt mediul propice de înmulțire a musculițelor.

8. Nu lasă fructe pe tejghea

Pe măsura ce fructele se coc și încep să fermenteze, imediat apar și musculițele. Pune fructele coapte în frigider, iar pe cele crude în pungi de hârtie pe blatul din bucătărie. Frigul previne coacerea fructelor și dezvoltarea musculițelor. Spălarea fructelor și legumelor facilitează degradarea lor, la fel și aerul cald.

9. Spală vasele la timp

Dacă speli vasele imediat după folosire poate fi de mare ajutor în eliminarea locurilor prielnice pentru înmulțirea musculițelor. Astfel, ele nu vor fi tentate să își depună ouăle pe resturile rămase în farfurii. De asemenea, nu lasă pahare cu apă sau alte lichide neacoperite.

Foto: Unsplash

10. Curăță scurgerea

Unul dintre locurile de înmulțire a musculițelor este scurgerea chiuvetei, în care deseori rămân bucățele mici de produse organice. Ca să cureți scurgerea, poți să utilizezi orice soluții pentru țevi sau rețeta tradițională – și mai sănătoasă pentru mediu: presară câteva lingurițe de bicarbonat de sodiu în orificiul de scurgere, toarnă un pahar de oțet și așteaptă 20 minute. Apoi lasă să curgă apă fierbinte din abundență

11. Fă o curățenie generală

Este foarte important să cureți toate suprafețele din bucătărie și din cămara. Sursa de înmulțire a musculițelor poate fi neașteptată, cum ar fi vreo crăpătură în care a căzut întâmplător o bucățică de măr. Șterge foarte bine aragazul, chiuveta și mesele (cu cârpe uscate). Udă cu măsură plantele de cameră. Îndepărtează îndată frunzele căzute și presară stratul superior cu nisip sau pietricele decorative.

12. Încearcă uleiuri esențiale

Busuiocul respinge musculițele, așa că poți pune un ghiveci de busuioc lângă fructieră. Pentru că musculițele nu iubesc mirosurile înțepătoare, poți să aprinzi aromatizatorul cu ulei esențial de patchouli, lime, lămâie, ylang-ylang sau să pui usturoi tăiat prin bucătărie.


Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.